„Disponibilitatea părintelui nu va avea ca rezultat un copil răsfățat, ci un copil cu atașament securizant“

Oana Rădulescu este profesor în învățământul primar (linia internațională) în Transylvania College (Cluj-Napoca), facilitator „7 Habits” și „Leader in Me”. De asemenea, face parte din echipa Wellbeing Institute, ca facilitator în cadrul procesului „Școala încrederii”. Vă prezentăm un interviu în care Oana vorbește despre atașamentul securizant.

Cum ai explica „atașamentul securizant” cuiva care nu a mai folosit până acum termenul? La ce se referă?

Pentru a înțelege atașamentul securizant, trebuie să înțelegem întâi conceptele de atașament și atașament primar. Atașamentul este relația emoțională de lungă durată dintre două persoane (adult-adult sau adult-copil), iar atașamentul securizant este stilul de conectare emoțională pe care îl dezvoltăm atunci când trăim sentimentul de siguranță oferit de îndeplinirea nevoilor noastre fizice și emoționale. Atașamentul primar este relația pe care copilul mic o dezvoltă cu mama sa și care va influența tipul de atașament în relația cu alți adulți importanți din viața copilului. Stilul de atașament al copilului are un rol major în dezvoltarea cognitivă și emoțională a acestuia. Totodată, atașamentul securizant este un predictor important al succesului educațional și profesional.

Există trei tipuri majore de atașament:

    • Atașamentul securizant – este prezent la aproximativ 60% dintre copii și se dezvoltă atunci când nevoile copilului sunt îndeplinite în mod consecvent de către mamă sau de celălalt adult important din viața copilului.
    • Atașamentul anxios sau ambivalent – se dezvoltă atunci când nu există consecvență în îndeplinirea nevoilor emoționale ale copilului, așadar el nu are certitudinea că mama îi va răspunde prompt la nevoi. Prin urmare, copiii cu acest tip de atașament pot avea reacții ambivalente ca răspuns la o situație în care o nevoie nu le este îndeplinită.
    • Atașamentul evitant – se dezvoltă la copiii care sunt victime ale neglijenței și cărora nu li se răspunde la nevoi. Ca urmare a acestui fapt, ei dezvoltă un mecanism de apărare care se manifestă prin ignorare, evitare, lipsa emoțiilor sau foarte puține emoții vizibile.

Deși atașamentul primar este cel mai relevant, copiii pot dezvolta diferite tipuri de atașament cu diferiți adulți din viața lor cu care au o relație de durată (cu celălalt părinte, cu o bonă, bunici, educatoare, învățător, profesor etc).

Așadar vorbim despre atașament securizant nu doar între părinți și copii, ci și între învățători/profesori și copii?

Deoarece relația profesor/învățător – elev este o relație de durată, da, putem vorbi despre atașament securizant între profesor/învățător și elev. Acesta se formează atunci când adultul manifestă disponibilitate emoționantă pentru copil (conectare).

Care sunt pașii de bază pentru părinți spre a construi această relație de atașament securizant cu copilul?

Relația de atașament cu copilul nostru începe la naștere și se conturează clar în primii ani de viață. Astfel, caracteristici ale tipului de atașament dezvoltat de către copil în relație cu părintele pot fi detectate începând cu vârsta de 6 luni – 1 an. Până la trei ani, tipul de atașament este clar conturat.

Pentru construirea și menținerea unui atașament sigur, sunt foarte importante următoarele:

    • răspunsul prompt la nevoile copilului (mai ales în primele luni și primii ani de viață); disponibilitatea fizică și emoțională a părintelui nu va avea ca rezultat un copil răsfățat, ci un copil cu atașament securizant;
    • oferirea de spațiu și independență pentru explorare, dar și a unei baze sigure, unde copilul să se întoarcă la nevoie;
    • contact vizual și conexiune.

Dar dacă vorbim de învățători/profesori, care sunt acei pași de bază spre a construi relația de atașament securizant cu elevii?

În relația profesor/învățător-elev, pașii de bază pentru construirea unui atașament sigur sunt apropierea, conectarea fizică și disponibilitatea emoțională a adultului.

Cu ce îi ajută pe copii acest tip de relație de atașament?

Disponibilitatea emoțională a adultului îi conferă copilului siguranță în explorare, ceea ce îi dezvoltă independența și curajul de a încerca lucruri noi sau dificile, ceea ce este similar cu ce își dorește părintele pentru copilul său.

Cum să întreținem atașamentul securizant în pandemie? Niște sfaturi pentru părinți?

Pandemia este una dintre situațiile foarte dificile care vin cu stres și incertitudine. Ca părinți, este important să ne conștientizăm și asumăm nivelul și sursele de stres și să învățăm să acceptăm într-o oarecare măsură incertitudinea cauzată de situația pandemică. În același timp, trebuie să fim disponibili fizic și emoțional în relația cu copiii noștri, să fim lângă ei pe cât posibil, să inițiem conversații în care să le explicăm copiilor, pe înțelesul lor, aspecte legate de pandemie și mai ales să îi asigurăm permanent că suntem alături de ei pe tot acest parcurs. Rutinele familiale și programele bine stabilite trebuie să continue pe cât posibil, timpul de calitate petrecut cu copilul (neapărat fără suportul tehnologiei) trebuie să fie o constantă în viața noastră, facilitarea accesului la învățare și socializare (fie și online) să fie una dintre prioritățile noastre, totul cu menținerea și reconfirmarea cu blândețe a limitelor stabilite.

Cum să întrețină profesorii atașamentul securizant în pandemie?

Pentru profesori, menționez din nou conectarea și disponibilitatea emoțională, comunicarea clară și deschisă, continuarea pe cât posibil a rutinelor de dinainte de pandemie, iar dacă acest lucru nu e posibil, stabilirea câtorva noi rutine și urmarea cu regularitate a acestora. Puterea exemplului personal este relevantă pentru elev indiferent de vârsta acestuia; profesorul sau învățătorul cu care stabilește o conexiune devine model de comportament pentru copil.

Tu ce provocări ai întâmpinat în perioada acesta?

Legat de provocările personale: a durat un pic până m-am organizat cu predatul online de acasă, pentru că în același timp eram și părintele care își supraveghea cei doi copii care făceau școală online pentru prima dată. Am avut câteva zile, pe la mijlocul lunii martie, în care era un haos de nedescris la noi acasă, în condițiile în care aveam și șase pui mici de rață pe care îi creșteam tot în casă, deoarece erau prea mici să fie în curte. În același timp, îmi era greu să fac față vitezei și intensității cu care li se făcea foame copiilor mei în pauzele dintre activități. (Râde) Am avut și provocări profesionale, până am găsit echilibrul între conectarea emoțională și standardele academice ale fiecărei lecții online și până când părinții elevilor au înțeles, acceptat și s-au obișnuit cu noul mod de a face școală.

Îmi recomanzi trei cărți despre care tu crezi că ar putea ajuta în zona atașamentului securizant?

Mai vrei să adaugi ceva?

Vreau să împărtășesc cu voi două dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit. Primul sfat: întâiul pas pentru a fi părintele de care are nevoie copilul tău este să înveți să fii bine cu tine însuți (conștientizare, acceptare, recunoștință). Al doilea sfat: dacă în urma unor cursuri sau cărți pe care le-ai citit recent ai ajuns la concluzia că până acum ai procedat în mod greșit în legătură cu creșterea și educarea copilului, fii fără griji: cu fiecare trecere a copilului tău într-o nouă etapă de dezvoltare, ai o nouă șansă să repari și să procedezi într-un mod diferit.

INTERVIU REALIZAT DE LAVINIA BĂLULESCU

Click aici pentru a citi și alte texte de pe Blogul Wellbeing Institute!

Wellbeing Institute este o organizație non-profit care are ca misiune transformarea școlilor în comunități ale încrederii, bunătății și bucuriei.

© All rights reserved

Despre noi

Programe

Politici

ro_RORO