Simona Pintea: „Înainte de a educa mintea unui copil, aleg să educ inima”

Simona Pintea este profesor de limba și literatura română la Transylvania College (Cluj-Napoca). Ea predă elevilor din clasele V-VIII, linia românească. De asemenea, face parte din echipa Wellbeing Institute, ca facilitator în cadrul procesului „Școala încrederii”. Vă prezentăm un interviu în care Simona vorbește despre comportament și inovare în cadrul lecțiilor de limba română în gimnaziu.

Care e legătura între wellbeing și materia pe care o predai, limba română?

Simona Pintea: Dacă mă gândesc bine la ce am realizat în clasă alături de elevi, găsesc foarte multe legături, deoarece copiii îmi spun că iubesc româna. Asta înseamnă că le-am creat un spațiu în care să se simtă bine, să se simtă ei înșiși, să se descopere și să învețe iubind ceea ce fac. Pe de-o parte, pentru că dezvoltă o competență cheie, și anume comunicarea, limba română nu numai că se bucură de un statut privilegiat pentru că asigură achizițiile necesare pentru celelalte discipline, ci vine și în ajutorul omului, susținându-l să-și formeze și să-și transmită emoțiile, trăirile, sentimentele și convingerile. Pe de altă parte, literatura română te transformă într-un receptor al imaginației și te motivează să fii creativ cu propria existență, cu propria viață, cu propria stare de bine. Astfel, cele două componente, limba și literatura, se transformă în factori motivaționali, deoarece îți educă mai întâi inima, oferindu-ți bucurie pentru ceea ce faci zi de zi, pentru calitatea relațiilor și starea de bine interioară. Ceea ce este, de fapt, wellbeing.

Îți propun să discutăm în continuare despre comportament și inovare în cadrul lecțiilor de limba română în gimnaziu. Să începem cu prima parte. Ce ai observat tu legat de comportament și ce linii ai trasa pentru un profesor de română care poate că ne citește acum?

Le sunt recunoscătoare generațiilor anterioare de elevi care m-au făcut să înțeleg că dascălul trebuie să fie, înainte de toate, om, apoi empatic, curajos și foarte creativ. Cred că noi, profesorii, facem un pas greșit atunci când adoptăm tendința de a pretinde elevilor să memoreze informații, crezând că astfel se vor ridica mai repede la un anumit nivel, că vor atinge un anumit standard de performanță, fără să le arătăm drumul sau să le oferim, de fapt, adevăratul sprijin și necesara îndrumare pornind de la nevoi.

Stă în puterea noastră, a adulților, să schimbăm această paradigmă, pentru că avem posibilitatea de a alege. De-a lungul anilor, am realizat că dragostea pentru oameni, blândețea și conștiința dau frâu liber unui comportament grijuliu și ocrotitor, îndreptat asupra sufletelor care au nevoie să fie modelate, bazându-se pe simplitate, modestie, sinceritate și încredere. Astfel, m-am gândit că în spatele acestui cuvânt, „profesor”, stă de fapt un om simplu, de aceea pot să mă folosesc de propriul exemplu, de expunerea propriei mele ființe care simte, trăiește, ascultă, iubește, comunică și se comunică, muncește, suferă, luptă, regretă, plânge, râde. Am simțit adevărata empatie când am stat cot la cot cu elevii în clasă, anihilând bariera catedră-bancă, din dorința ca ei să mă simtă aproape, să mă știe acolo cu și pentru ei. Cred că, pășind împreună, cu multă răbdare și în ritmul potrivit, de fapt, le trezesc pasiunea pentru povești, lectură, idei creative și îi conduc către valori fundamentale, iar una dintre acestea este descoperirea propriei personalități. Am putut realiza toate acestea având curajul de a comunica, de a ajuta, de a da mai departe din ceea ce am și sunt, gândindu-mă că, înainte de a educa mintea unui copil, aleg să educ inima. În acest sens, profesorul este omul care are intuiția și vigilența de a observa nevoile fiecărui elev în parte, potențialul acestuia care așteaptă timid să fie fructificat, oferindu-i o atitudine motivantă și semnificativă, prin intermediul căreia își învață propriile lecții de viață.

Ce altceva ar trebui să mai știe în general un părinte despre comportamentul unui profesor?

Că profesorul este la rândul său om dar, într-un anume sens, și părinte pentru elevii săi. Astfel, profesorul ca și părintele natural sunt niște însoțitori care poartă lumina experienței în viața copiilor și care învață alături de aceștia. Rolul nostru constă în a-i inspira pe copii, sădind în sufletul lor dorința de reușită, puterea de concentrare, rezistența la efort și ambiția creșterii personale.

Să ne referim acum și la inovare. Ce ne poți spune la acest capitol? Ai vreo recomandare pentru alți profesori?

Nu pot recomanda altor profesori decât lucrurile pe care eu le fac, pe care le-am descoperit și care m-au ajutat. Un pas foarte important pentru mine pe drumul inovării a fost abandonarea „ochelarilor” paradigmelor învechite și îmbrățișarea stării de bine pe care încerc, tot mai mult, să o transmit elevilor în clasă, dovadă fiind relațiile bune pe care le avem în prezent. Am ales să-l transform pe elev în părtaș al propriului proces de dezvoltare, înțelegând că eu sunt adultul responsabil de stabilirea relației, crearea atmosferei pentru starea lor de bine și care, treptat, duce la dezvoltarea motivației lor pentru învățare. Un alt aspect important la care mă gândesc frecvent este relevanța a ceea ce transpun în scenariu didactic: cunoștințele, tematica, discuțiile, sfaturile, experiențele, stările, sentimentele, deoarece lecțiile de limba și literatura română le oferă modele de viață elevilor și, mai presus de toate, le formează competența comunicării. Cu cât acestea capătă o semnificație mai mare în mintea și viața lor, cu atât sunt primite cu brațele deschise de către aceștia.

Cele mai eficiente metode și tehnici de predare sunt cele care dau roade. Astfel, am ales să am răbdare și curaj să încerc tot ceea ce consider necesar ca instrumente de lucru în activitatea de cunoaștere și de formare a abilităților tinerilor. Pentru mine, elevul nu este un recipient pe care trebuie să-l umplu cu o anumită cantitate de informații, reguli gramaticale sau structuri literare. Este, în primul rând, un suflet care trebuie ghidat spre a-și descoperi adevărata personalitate. Cum fac asta? Încep prin a clădi relația cu elevii, bazându-mă pe o comunicare permanentă, sinceră și corectă asupra organizării muncii împreună. Punându-i în situația de a face planuri și de a găsi soluții împreună legate de cum se vor desfășura orele de română, de a formula regulile de conduită, de a alege modalitatea colaborării, îi plasez în centrul acțiunii, dezvoltându-și diverse abilități. Îmi place în mod deosebit momentul în care elevii contribuie la întocmirea listei de lecturi și astfel le aflu preferințele; tot ei decid structura proiectelor de lectură, a jurnalelor sau feedback-ul pe care îl vor oferi. Numerotarea lecțiilor devine cea mai fascinantă parte a procesului, pentru că iese la iveală entuziasmul de a trece prin orice greutate numai să ajungem la momentul sărbătoririi progresului în învățare prin diverse activități distractive, creative. Acestea sunt presărate pe calea noastră cu scopul de a menține starea de bine, de a crea experiențe diverse. Cinstea, onestitatea și responsabilitatea se impun personalității elevilor și atunci când țin evidența susținerii proiectelor, a temelor făcute sau nefăcute, a răspunsurilor sclipitoare care merită recompensate cu un plus.

Ca toate acestea să aibă efectul scontat, conectarea emoțională contează foarte mult. O stabilesc încă de la intrarea în clasă, prin acele „morning greetings”: un salut în mai multe forme, de la îmbrățișări, zâmbete și high-five, la o strângere de mână sau o privire caldă și grijulie. Printr-un gest aparent simplu, aflu starea elevului din acel moment, dispoziția lui de învățare și, totodată, inițiez o atitudine pozitivă, bazată pe mesajul clar, dar nerostit: Mă bucur să te întâlnesc! Sunt aici pentru tine! Pasul următor este setarea așteptărilor. Odată stabilite împreună cu elevii, am grijă să le reamintesc, cu răbdare, iar cadrul de desfășurare a lecției este pregătit.

Cât de mult ajută rutina?

Rutina îmi dă o stare de siguranță a faptului că elevii știu de ce sunt în acea clasă, că știu ce au de făcut, fără să le tot spun eu. Aleg să mă concentrez asupra observării elevilor, a reacțiilor acestora, pentru a-i cunoaște mai bine și pentru a le putea oferi în lecție momente în care să persevereze, să se dezvolte în ritmul propriu. Cu cât experiențele la care îi supun în clasă sunt mai provocatoare și mai diverse, cu atât efortul lor este mai mare în a descoperi ceea ce este dincolo de cuvintele scrise pe tablă sau de cele rostite, conturând o mentalitate flexibilă. Cu ajutorul acesteia elevii învață să-și urmărească comportamentul, reacțiile, greșelile, reușitele, progresul, pe scurt – propria situație de învățare.

Pentru mine, fiecare lecție este altfel, unică, pentru că depinde foarte mult de nevoia de moment a elevilor. Lecțiile primesc accente euristice atunci când propun ca tehnică de lucru distribuirea de roluri în grup – acestea sunt cele mai iubite lecții – deoarece elevii preiau inițiativa și își construiesc singuri baza de cunoștințe prin descoperire, ghidați prin tehnici de lucru precum: rezolvarea starter-ului, aflarea cuvântului-cheie, deducerea titlului lecției și formularea obiectivelor, conducerea anumitor momente ale lecției, expunerea în fața unor experiențe noi, problematizarea prin formularea întrebărilor-problemă din categoria „Întrebare întrebătoare” adresate elevilor.

Sigur că nu toate lecțiile sunt o reușită. Au existat momente în care am fost „testată” și sunt convinsă că va trebui să fac față și altor provocări sau situații neplăcute în care e necesar să guverneze acceptarea, ascultarea și comunicarea prin feedback. Aplanarea acestor situații o realizăm prin schimbarea sau folosirea altor metode care ne predispun la o stare de bine în timpul învățării: ghicește personajul, povești amestecate, compunerea înlănțuită, continuă povestea etc. Alteori, muzica este acel ceva care ne liniștește, ne împlinește, umple atmosfera din clasă și întărește plăcerea lecturii.

Lecțiile ce presupun activitate independentă conțin de cele mai multe ori momente de reflecție, interpretare, creativitate, învățare prin încercări, descoperire, dar și studiu individual: jurnalul cu dublă intrare, eseul de cinci minute, compunere liberă, bulgărele de zăpadă adaptat, rezolvare de exerciții în funcție de culori cu percepție diferită a subiectului. Propria experiență mă îndreptățește să mărturisesc că, atât timp cât transmit credibilitate și pun suflet în tot ceea ce fac, cu tactul pedagogic necesar, rezultatele nu se lasă așteptate, iar satisfacția este pe măsură. Dacă seara pun capul pe pernă cu conștiința împăcată că am făcut tot ce am putut pentru ca un copil să se simtă erou în povestea creată de mine, înseamnă că sunt un dascăl bun și o persoană autentică.

Ce mă fac dacă am un copil care iubește matematica, dar nu româna? Ce pot face eu, ca părinte, ca să îl sprijin? Dar profesorul ce poate face?

Fiind profesor de limba română și încă unul care iubește ceea ce predă, în mod firesc îmi doresc ca toți elevii să iubească disciplina mea. Credeți-mă că fac tot ce-mi stă în putință pentru aceasta! Pe de altă parte, sunt destul de matură să observ că nu toți elevii sunt identici, că au înclinații diferite și perspectiva de a excela în alte domenii. Cunoscuta zicală „Iubirea cu de-a sila nu se poate” se verifică încă o dată. Însă nu plec niciodată de la acest gând, ci încerc, cu răbdare, să explorez și să imprim elevilor o gândire peste granițele disciplinei mele, pentru a-i atrage, pentru a-i provoca să înțeleagă că româna, chiar dacă nu este punctul lor forte de interes, rămâne acel mijloc care-i va ajuta să fie profesioniști, prieteni mai buni, oameni mai buni. Întotdeauna găsesc ceva care să sensibilizeze elevii: le vorbesc frecvent despre legătura dintre română și matematică, despre comunicarea strânsă și deschisă dintre mine și profa „cu formule”, de faptul că matematica are nevoie de îmbinări de cuvinte ca să fie mai expresivă și explicită, și că de fapt chiar româna are nevoie de simbolurile matematice pentru a fi mai succintă și operativă. Îi încurajez să ia notițe folosind simboluri matematice, să transforme regulile gramaticale în formule matematice, să construiască exemple folosind noțiuni de geometrie sau algebră, să-și dea întâlniri „de gradul trei” cu personajele din cărțile pe care le citesc pentru a simți „mediana” dintre cele două discipline. Așadar, încerc să le schimb perspectiva, să-i îndrept spre acel „unghi de 360 de grade” de unde pot vedea propria formare în ansamblul ei și, astfel, să realizeze că româna este o piesă importantă în întreg. Cred că așa putem evita cercul vicios al nesiguranței prezent în devenirea fiecăruia și a mijloacelor care o susțin.

Cred că, alături de profesor, părinții au rol important. Este de dorit ca părintele să aibă răbdare, să-l ajute, să-l sprijine pe copil, indiferent că este vorba de matematică, română sau alte discipline. Poate face acestea, cel puțin în cazul românei, acceptându-i preferințele de lectură, dăruindu-i cât mai multe cărți, citind împreună cu copilul și împărtășind păreri pe marginea lecturilor. În felul acesta vor atinge două obiective: pe de o parte vor îmbogăți relația cu propriul copil prin comunicare permanentă și constructivă, iar pe de altă parte – îi vor valida atitudinea, siguranța, starea de bine.

Folosesc des cuvântul „împreună”, deoarece are o semnificație aparte pentru mine și cred cu tărie că definește relația părinți-elev-profesor. Elevul este întotdeauna la mijloc, iar responsabilitatea se împarte echitabil între adulți. Copilul are deja o lume, una doar a lui, pe care noi, profesorii și părinții, trebui să o găsim, să o clarificăm, să o ajutăm să se dezvolte. Avem posibilitatea să alegem între a-l alinia dorințelor noastre sau a-l ajuta să-și descopere propria lui sclipire încurajându-l neîntrerupt să o urmeze. De aceea, haideți să facem un pas către sufletul lui de copil, să ne bucurăm, alături de el, să fim recunoscători pentru drumul pe care avem șansa să-l parcurgem împreună, de reușitele și eșecurile lui, de progresul realizat. Vom valida, astfel, adevăratul lui potențial.

Mai vrei să adaugi ceva?

Cu toate că wellbeing-ul, ca și concept, este consacrat în epoca contemporană, totuși constatăm că este prezent în tradiția școlii românești de câteva secole, chiar dacă nu era numit așa. Aleg să închei printr-un exemplu grăitor oferit de Ion Creangă: „Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat”.

INTERVIU REALIZAT DE LAVINIA BĂLULESCU

Dați click aici dacă doriți să citiți și alte texte de pe Blogul Wellbeing Institute!

Wellbeing Institute este o organizație non-profit care are ca misiune transformarea școlilor în comunități ale încrederii, bunătății și bucuriei.

© All rights reserved

Despre noi

Programe

Politici

ro_RORO