Ioana Șerdean: „Matematica îmi dă una dintre cele mai mari stări de bine”

Ioana Șerdean este profesor de matematică în Transylvania College (Cluj-Napoca), diriginta clasei a V-a și mentor pentru profesorii noi din școală. De asemenea, face parte din echipa Wellbeing Institute, ca facilitator în cadrul procesului „Școala încrederii”. Se declară mereu extrem de încântată să-i ajute pe alți profesori: „Ne leagă pasiunea cu care stăm în mijlocul elevilor. Misiunea noastră, a profesorilor, are impact și putem face diferența pornind de la planificarea lecției fără niciun copil lăsat în urmă”. Vă prezentăm un interviu în care Ioana vorbește despre comportament și inovație la orele de matematică.

Aș vrea să începem cu o întrebare aparent fără legătură cu tema discuției noastre. E vreo relație între wellbeing și matematică?

Ioana Șerdean: (Râde) Matematica îmi da una dintre cele mai mari stări de bine. O compar cu râsetele zglobii ale fetelor mele, cu savurarea felului meu de mâncare preferat sau cu o plimbare seara la munte împreună cu soțul meu. 

În acest interviu ne propunem să discutăm despre comportament și inovație la orele de matematică. Legat de comportament: ce linii ai trasa tu în această privință pentru un profesor de matematică la început de drum, unul care poate ne citește acum?

Recunosc că atunci când am reflectat la tema viitoarei noastre discuții, „Comportament și inovație în lecțiile de matematică”, aveam fixată în minte ideea de comportament al elevului în timpul orei de matematică și cum îl putem sprijini noi, profesorii, prin inovație. Pe parcurs, prin analiza și proiectarea atâtor lecții pentru copii, am realizat însă că, da, comportamentul profesorului de matematică în timpul lecțiilor conturează experiența de învățare a copiilor. Vreau să-mi sprijin colegii să se descopere pe sine, să vadă tot binele din ei, să lase la o parte perfecționismul ce vine din profesia care ne cere rezultate imediate și exacte. Predarea matematicii vine dintr-o pasiune extraordinară pentru acest subiect, însă dragul de copii are aceeași pondere. Nu există recompensă mai mare decât să vezi sclipirea în ochii ființelor mici care se întind peste bănci sau câteodată chiar vin lângă tine să-ți spună ceva, să contribuie cu o idee. Le recomand colegilor mei să încurajeze orice contribuție, căci nu este despre a ști sau nu o formulă, ci este despre voință, curaj și încredere în sine. Unui profesor de matematică în primul an de predare i-aș recomanda să ia toată matematica pe care o știe, căci o știe!, și să o dăruiască copiilor de toate vârstele pe care-i întâlnește la clasă. E atât de frumos să dăruiești și, dacă dăruiești, e primit cu reciprocitate. E greu și provocator, dar tare fain și cu recunoștință.

Ce ar fi util să știe părintele despre comportamentul profesorului de matematică?

Consider o prioritate relația dintre profesor și părinte în beneficiul copilului. Din experiența întâlnirilor avute cu părinții elevilor mei, pot să confirm că o relație de comunicare sănătoasă, implicarea și onestitatea de ambele părți au dus la câștigarea încrederii în sine a elevilor și a mea. Așadar, părintele ar trebui să aibă încredere că elevul este în centrul proiectării și predării fiecărei lecții. Elevii au nevoi diferite, e drept, și fiecare învață diferit, iar profesorii sunt conștienți de asta. Lecția de matematică nu are niciodată alocat doar timpul din clasă, ci ore de pregătire, anticipare, alegere a resurselor, dar nu înaintea analizei nevoilor fiecărui elev în parte. Personal, la finalul fiecărei ore, îmi aloc timp pentru reflecție și evaluarea eficacității lecției. Întrebarea pe care ar trebui să și-o adreseze fiecare profesor de matematică la finalul orei este: câți elevi din clasă au făcut progres în lecția care tocmai s-a încheiat? Mie îmi place să merg mai departe, cu o a doua întrebare: ce fac pentru cei care nu au făcut progres?, cum planific avându-i în minte pe ei?

Să ne referim acum și la inovație. Privit din afară, profesorul de matematică nu pare să aibă loc pentru prea multă creativitate. Bănuiesc însă că nu e așa. Dar cum e de fapt?

În Transylvania College deprindem și exersăm cele 10 competențe, iar dezvoltarea inovației a fost una dintre țintele mele de la început. În anul 2019 am studiat în cadrul unui Curs Internațional în Educație (PGCE), pentru care am fost observată la ore timp de 40 de lecții. A fost cel mai bun prilej să măsor inovația pe care o aduceam în ore, pentru că primeam feedback la finalul fiecăreia. De când suntem mici am auzit că matematica se face cu creionul și cu hârtia și că exercițiul este „mama” învățăturii. Ei bine, lumea a evoluat, copiii au alte nevoi, job-urile ne cer altceva. Noi, profesorii, proiectăm elevul în centrul experienței lui de învățare. Știm că exercițiile repetitive și temele kilometrice nu au efectul scontat. Pentru a face progres, copiii trebuie să iasă din zona de confort și să pătrundă în zona de dezvoltare proximală, acolo unde le este stimulat interesul și unde le este solicitată gândirea. Astfel, lecțiile de matematică nu mai încep prin „deschideți culegerea”, ci prin setarea obiectivului și a rezultatului învățării vizibil pe tablă. Lecția are structură, indiferent de vârstă. Apoi, în funcție de vârsta elevilor, se pot planifica activități în perechi ori grupe. Aranjarea clasei are un impact deosebit în procesul de învățare, se pot aranja băncile direct pe grupe sau pe stații de lucru, cu anumite obiective de atins. Tehnologia este de partea noastră. Codurile QR sunt favoritele elevilor de liceu, deoarece descoperă sarcinile de lucru treptat și știu că le proiectez potrivit nevoilor lor. Inovația se poate realiza prin prisma relației profesor-elev pe care o avem. Avem încredere reciprocă, ne respectăm și știm că facem bine reciproc. Apreciem onestitatea, corectitudinea și deschiderea, motiv pentru care feedback-ul este esențial în fiecare lecție.

Matematica pare să fie, la prima vedere, o disciplină pe care fie o iubești, fie ori o urăști. De unde vin prejudecățile astea și cum facem să schimbăm paradigma?

Creierul nostru este construit astfel încât suntem capabili să facem mental calcule matematice extraordinare. În munca mea de zi cu zi la clasă îmi doresc să combat vechea paradigmă potrivit căreia „doar unii sunt buni la matematică”, printr-o realitate care poate salva generații: nu ne naștem buni la matematică și științe, ci devenim. Am văzut și continui să văd copii care nu pot face progres pentru că sunt etichetați. Asta mă doare cel mai tare, de aceea am ca țintă predarea fără a lăsa pe nimeni în urmă. Fiecare copil are șansa să studieze matematica și poate progresa. Are nevoie de un mediu propice, cu profesorul și părinții alături de el. Educația se face cu blândețe, din motivație interioară și nu din a transforma nota într-un scop în sine. Am lipit pe pereții din sala mea de matematică niște schimbări de paradigme. Scopul acestora este să ne sprijine pe toți, elevi, părinți și profesori, să dezvoltăm motivația interioară a învățării matematicii. Iată care sunt aceste schimbări de paradigme propuse de mine, mentalitate fixă VS mentalitate de creștere:

    • „Nu toată lumea este bună la matematică.” VS „Atunci când rezolvi un tip nou de problemă ți se dezvoltă gândirea matematică.”
    • „Este OK, poate matematica nu este unul dintre punctele tale forte.” VS  „Dacă te trezești spunând că nu ești o persoană bună la matematică, adaugă ÎNCĂ la finalul propoziției.”
    • „Dacă încerci strategii greșite, efortul va fi în zadar.” VS „Acel sentiment că matematica este grea e de fapt sentimentul îmbogățirii minții tale.”
    • „Bravo! Ai făcut tot ceea ce ți-a stat în putință.” VS „Scopul nu este acela să obții rezultatul corect imediat, ci să-ți crești nivelul de înțelegere pas cu pas. Nu uita să te întrebi care e următorul pas.”

Tu ce provocări ai întâlnit în cariera ta? Cum le-ai făcut față?

Toate provocările pe care le-am avut în carieră m-au ajutat să cresc. Ceea ce-mi displace cel mai tare în meseria mea este să corectez teste și să dau note. Îi văd pe copiii de toate vârstele făcând progres zilnic, fără presiunea notei, și mi se pare sublim. Apreciez orice undă de curaj, încurajez întrebările în ore și le tot spun copiilor că nu știu ce se întâmplă cu întrebările neîntrebate. (Zâmbește) În liceu au ajuns copiii să întrebe și să-și răspundă între ei. Mă găsesc foarte des în situația de a le ghida dezbaterile și de a-i sprijini să-și susțină punctul de vedere. 

Așadar, revenind la întrebare, am scăpat de cea mai mare provocare a carierei prin curaj, curajul de a le da copiilor libertatea de a crește matematic sub ochii mei. Recunosc, am trecut prin multe întâlniri dificile cu părinții, am ascultat individual mulți copii cu tristețile lor cauzate de rezultate mai puțin bune la matematică, însă m-a ținut în picioare o dorință mare de a preda matematica fără presiune. În momentul de față trăiesc, profesional, fără stres. Și pregătesc elevi pentru examene în fiecare an, avem împreună satisfacții mari, dar fără pedepse sau recompense, ci din motivație interioară. Am învățat să le transmit copiilor liniște, pentru că eu m-am liniștit. La baza stării mele de bine au fost nenumăratele cursuri la care am participat în școală, cărțile pe care le-am citit și practica. Atunci când vrei să faci bine și ai curaj, copiii simt și devii un model pentru ei. Empatia, colaborarea și compasiunea sunt competențe pe care le dezvoltăm și practicăm în Transylvania College, iar de la teorie până la practicarea lor nu este decât ușa de la clasă, pe care o am mereu deschisă pentru implicare, voie bună și curaj.

În viața ta personală cum a fost relația copiilor tăi cu matematica?

Acasă sunt doar „mama” și mă bucur așa de tare. Mi-a fost greu să mă stăpânesc la început, însă a fost definitoriu în relația cu fetele mele. Am stat deoparte, iar atunci când au venit ele cu mici întrebări am fost disponibilă, dar doar când au avut nevoie. Fetele mele, eleve într-a II-a și a IV-a, își fac temele singure, întreabă în clasă, greșesc uneori la calcule și vei fi surprinsă să îți spun că asta mă bucură. Greșelile sunt dovada clară că au încercat. În relația cu copiii mei m-au ajutat sutele de articole și zecile de cărți citite, plus practica stării de bine din Transylvania College (TC). Fetele mele sunt și ele parte din comunitatea TC și asta se simte.

Îmi recomanzi niște cărți despre care tu crezi că m-ar putea ajuta dacă aș fi profesor de matematică și aș vrea să lucrez la modul în care predau?

Dacă ai fi profesor de matematică, ți-aș recomanda „Boys and Girls Learn Differently”, de Michael Gurian, și „A Mind For Numbers, de Barbara Oakley. Aceste două cărți m-au ajutat să înțeleg și să aplic predarea eficientă, deoarece, dându-mi informații despre modul de funcționare a creierului în timpul studiului la matematică, am putut planifica adecvat. De aici am înțeles și relevanța mică a temelor seara. Recomand tuturor elevilor mei să lucreze sâmbătă dimineața, în loc de vineri seara, iar în timpul săptămânii – după un somn bun. O altă carte care ne sprijină să solidificăm relațiile cu elevii este Predarea bazată pe atașament, de Louis Cozolino (Editura Trei). Le-am citit și copiilor din ea, căci vreau să știe că împreună putem reuși și că relațiile cer reciprocitate. De aici ne-a venit ideea că „vrem o clasă ca un trib”.

Alte două cărți pe care le recomand atât pentru colegi, profesori, cât și pentru părinți sunt:When the Adults Change, Everything Changes, de Paul Dix, și How to Talk so Kids Can Learn at Home and in School, de Adele Faber și Elaine Mazlish. Acestea două îți schimbă paradigmele despre comportamentul copiilor în timpul învățării și te sprijină în a acționa conform nevoilor lor, cu tact și blândețe. Niciun copil nu are intenția de a nu învăța. În spatele comportamentului său sunt nevoi pe care nu știe încă să și le exprime. E un proces provocator, dar măreț. Aș asemăna sentimentul cu acela al urcării pe un vârf muntos. Ce frumos e peisajul de acolo de sus, dar pentru bucuria supremă am pășit pas cu pas!

Vrei să mai adaugi ceva?

Aș sublinia că în profesia mea valorific mult relația cu elevii mei și cu părinții lor, pentru că merită. S-a dovedit de-a lungul anilor că-mi face bine să ascult copiii și părinții, cu grijă pentru ei, ca să-i înțeleg și nu neapărat ca să le răspund. Cei mai mulți dintre ei de asta au nevoie: să fie ascultați. Încerc mereu să le transmit copiilor că este OK să simți frustrare atunci când nu obții rezultatul corect din prima, dar ce binemeritat este peisajul pe vârful muntelui, apreciind fiecare pas care te-a purtat acolo! Așa simți când muncești și munca ta dă roade, când ai pus cărămidă cu cărămidă la creșterea ta. Să fim recunoscători că ne trezim sănătoși dimineața și ne putem pregăti cu pasiune pentru ziua care urmează. Mă inspiră Brené Brown, prin îndemnul de „a alege curajul în locul confortului, a alege inima în locul armurii și a alege aventura de a fi fricos și curajos în același timp”, căci îmi dă libertatea a proiecta pentru elevii mei experiențe care le aduc valoare.

INTERVIU REALIZAT DE LAVINIA BĂLULESCU

Dați click aici dacă doriți să citiți și alte texte de pe Blogul Wellbeing Institute!

Wellbeing Institute este o organizație non-profit care are ca misiune transformarea școlilor în comunități ale încrederii, bunătății și bucuriei.

© All rights reserved

Despre noi

Programe

Politici

ro_RORO