„Sunt bine cu mine!”

„Sunt Bine cu mine!” continuă

Într-o epocă a schimbărilor rapide, a momentelor scurte de petrecere a timpului împreună, oare ce rețin copiii de lângă noi? 

Suntem atenți la ce aud, ce văd? La modul cum interpretează lucrurile?

La atelierele Sunt Bine cu Mine suntem ochi și urechi la ce au de spus copiii și îi încurajăm și pe părinți să îi asculte.

Și poate așa vom privi ziua de mâine cu ochi mai buni.

Wellbeing Institute is a non-profit organisation that has the mission to transform schools into communities of trust, kindness, and joy.

© All rights reserved

About us

Programs

Policies

„Sunt bine cu mine!”

„Sunt Bine cu mine!” continuă

Începem anul acesta cu recunoștință. Mai bine de 2000 de adolescenți, împreună cu părinții lor și cu profesorii ce le-au fost alături, au fost mai bine cu ei de sărbători. 

Mulțumim pentru toate gândurile transmise, pentru toate scrisorile meșteșugite de copii, care ne demonstrează că resursele oferite cu drag de către Dove au avut succes și că efortul depus de către toți profesorii, diriginții și directorii unităților școlare în această perioadă a dat roade.

Informațiile încă se așază frumos în mintea copiilor care au început să conștientizeze, așa cum scrie într-unul din mesajele primite de sărbători, că frumusețea nu ține doar de aspectul fizic, ci este o stare care vine din interiorul fiecăruia”.

Vă dorim astfel un An Nou cu mai multă frumusețe autentică și cu mai mult bine!

Wellbeing Institute is a non-profit organisation that has the mission to transform schools into communities of trust, kindness, and joy.

© All rights reserved

About us

Programs

Policies

„Sunt bine cu mine!” continuă

„Sunt Bine cu mine!” continuă

Cel mai mult mi-a plăcut că s-a arătat în atelier ce se întâmplă cu adevărat în spatele postărilor de pe rețelele sociale și că nu este totul așa cum vezi pe internet” ne-a transmis unul dintre cei peste 1500 de adolescenți care fac parte din programul Sunt bine cu mine! 

Și ne-am bucurat că ne-a scris și că am primit și alte feedback-uri frumoase, pentru că ne demonstrează cât de important este să porți conversații esențiale cu adolescenții. Și cât de folositoare sunt aceste ateliere pentru ei. 

Așadar, mulțumim, dragi profesori. Mulțumim, Dove. 

La fel cum sună și un alt feedback primit în această perioadă de la elevi, ne place tare că „unor persoane le pasă de stima de sine a copiilor”. ❤️

Wellbeing Institute is a non-profit organisation that has the mission to transform schools into communities of trust, kindness, and joy.

© All rights reserved

About us

Programs

Policies

„Sunt bine cu mine!” continuă

Dezvoltarea încrederii în sine în era social media

A început vacanța pentru elevii de gimnaziu și ne bucurăm că mai bine de 700 de părinți, 250 de profesori și 1370 de adolescenți din cele 32 de școli înscrise în programul Sunt bine cu mine! au beneficiat deja de resursele disponibile în cadrul proiectului.
Orice ajutor adus copiilor, orice suport oferit părinților și profesorilor în această perioadă este benefic și ne bucurăm că Dove este alături de noi în această călătorie.
Proiectul nostru continuă și după vacanță și până atunci îți dorim să ai cât mai multă sănătate, cât mai multă liniște și puțin mai mult timp să fii bine cu tine.

Wellbeing Institute is a non-profit organisation that has the mission to transform schools into communities of trust, kindness, and joy.

© All rights reserved

About us

Programs

Policies

Ruxandra Mercea: „I interviewed 29 experts. It is a great joy to be able to offer so much free valuable content as part of The Summit of Trust“

Ruxandra Mercea: „I interviewed 29 experts. It is a great joy to be able to offer so much free valuable content as part of The Summit of Trust“

Ruxandra Mercea is the Executive Director of Transylvania College (Cluj-Napoca), leader of The School of Trust,, founder and CEO of Spark School and co-founder of Wellbeing Institute. In an interview for the Wellbeing Institute Blog, Ruxandra Mercea spoke about The Summit of Trust, an online conference about trust and the way in which it supports the process of building harmony in relationships: in families, schools and workplaces. The summit organisers aim to connect 29 experts (Romanian and international) with those who need them the most, particularly Romanian people undergoing a shift in mentality and becoming more emotionally aware. The Summit will take place on the Wellbeing Institute website between 8-12 November 2021, and taking part is completely free. In order to participate you need to register HERE.

Wellbeing Institute Blog: Let’s start with this word, “trust”. Why is trust important for you?

Ruxandra Mercea: Throughout the years, I realised the impact other people’s trust had on me and I was even shocked when other people trusted me more than I trusted myself. That is when I started this journey of understanding what is happening, why on so many occasions I doubted myself, my instincts, and who I am. Why I spent so long seeking other people’s trust before trusting myself. And that is when I realised that if I was conducting my own search related to trust and if so many people around me were preoccupied with the same thing, then surely we could do more. And so an outward search began, in my personal as well as professional life.

You are the leader of The School of Trust. What do people need to know, in short, about this process?

In past moments when I was awarded trust I felt what this could do in my life. I was still in school and there were adults who said: “You can do it, you’ll succeed, I am here with you!”. And this taught me responsibility. Now, as a mother, as well as a school director, I know the responsibility is to create in our families and schools environments in which children know that, when they are not alright, they have a “safety” adult.

An adult they trust, right? At least one?

Yes, at least one adult. Studies say that at least one “safety” adult is needed in a child’s life in order for the child to grow up and become a trusting adult. And so I implemented many transformations in Transylvania College, in my life and my family’s lives, but I realised it’s not enough for a single school to change. That is how working with public schools and The School of Trust process began. In this moment, the process is a way of life. It is a life worth living, a life built around trust, a life you feel in school, at your workplace, and in your family.

A dictionary definition for The School of Trust?

It is an alternative model to a public school, a model based on a few important principles. We focus constantly on four areas: academic, wellbeing, leadership and global education. At the moment, there are 103 public schools in the country involved in the process, and another 350 on the waiting list.

You spoke about a moment in which Transylvania College (TC) started going through several transformations. I know this has to do with a process of wellbeing that has been implemented for several years at TC. In short, what is the impact of wellbeing in education? What about in the family??

Studies have shown that academic results are directly related to how children feel at school and the relationship they have with adults in the school. If you don’t feel safe, meaning you’re afraid of the fact that your teacher will punish, criticise, judge or shame you, you will consume too much energy and it will be very difficult for you to concentrate on retaining information or learning. And so the impact of teachers’ wellbeing is directly proportional with the impact of children’s wellbeing.

In other words, if teachers are doing well, children are doing well. And if parents are doing well...

Then children will be doing even better. Again, children need an adult at home and an adult at school who they can trust in order to be alright and in order for us to normalise our expectations.

So what you’re saying is that not everyone can be alright at the same time, and we don’t expect for everyone to trust and support everyone.

No, and that’s not what this is about! It’s not about our son or daughter getting along with all their teachers. But about them having one teacher who is there for them when things get rough!

We spoke about the impact of wellbeing in school and the importance of adults’ wellbeing for children. Tell me more about wellbeing in your personal life.

I would start with the present, and the fact that I recently went through the most stressful time in my professional life. It was an enormous help to have all these tools and resources at my disposal: the relationship with my thoughts (I believe I will succeed or I believe I will fail?), with my emotions (to understand that fear and shame are healthy and welcome, but I don’t act on them), the impact others have in my life, my relationship with loved ones (for example, my relationship with my husband, which gave me resources, because I also dedicated time to it). Another essential resource for me during this period was sleep. I learned to prioritise it, because if sleep is not good, nor food, and our thoughts and emotions overwhelm us, we can end up in a very difficult state of mind. This is the relationship with part of what I understand through wellbeing.

Where did the need to implement a wellbeing process at Transylvania College come from, all those years ago? What was the situation like back then?

At that time, I was searching for something new for the school I was leading (and am still leading), because I felt like things had to change. I saw a lot of unhappiness, lack of taking responsibility, and lack of collaboration. That’s when someone gave me “The Leader in Me” book by Stephen Covey to read.Actually, this book found me, I didn’t find it! And so I started “The 7 habits of highly effective people” process at Transylvania College, a process which helped me clarify what I want from my life and daily practices to care for myself and others. That was a turning point. The second turning point was tha, even though we were in full transformation with the 7 habits, one of my daughters still wasn’t alright at school. And not only that, but we were always those parents brought to school because something was the matter with her. That something turned out to be something she couldn’t change, but everybody (including us) blamed her for. She is a very energetic child, and teachers (but also we, the parents) looked for external factors, that it might be dyslexia, dysgraphia, her eyes, or something psychological. Until we realised it was none of those things, just the adults around her. (Smiles) And then we realised that we, as adults, should be the ones to start the transformation process and take responsibility, not her. This was the second turning point, when I began to discover the world of wellbeing, which I didn’t know until then.

This seems to have changed everything.

Yes, pretty much everything. I feel like I’ve found my calling in life.

Now that we’ve defined the context, we can return to the main topic of our discussion: The Summit of Trust. Let’s start by giving a few details to those who are interested.

The summit is another dream come true. It is free, it will take place online, you need to register in order to participate.We brought together all the components I consider to be important in the life of someone like me. Therefore, we have 5 subjects: trust in the family, at the workplace, self-trust, trust in the couple and trust at school. These are the big themes. After we set those out, I made a list of the top 100 people I would interview if I could. People I’ve read and whose work I’ve used in my life from all perspectives. We wrote to them and asked if they would like to offer us 30-40 minutes of their time for free to do an interview, for some people in Romania who want to do things differently. We knew it would go well, but not how well! To the team’s and my surprise, many said yes, even though the majority didn't know us. We therefore ended up with 29 experts (22 international experts and 7 Romanians).

Were you the one to interview them?

Yes, I recorded these interviews, and everyone who registers will be able to see them. It’s amazing to be able to offer such valuable content for free.

After the summit, if anyone has missed the interviews or wants to rewatch them, they have the possibility to purchase the recordings. The majority of this revenue will go to the cause I support, The School of Trust process. 

Roughly how long does an interview last?

Initially, we planned for half an hour, but the speakers were very generous and there are longer interviews as well. It’s also worth mentioning that interviews with foreign experts will have Romanian subtitles.

What did you talk about? Can you give me a few examples?

For example, I interviewed a couple who are psychotherapists and have been working together for 40 years, and one of my questions was how they managed to make it together for so many years. With others I spoke about the head of school role in a new school, what they should do and where they should start. What should I do as a teacher if I have several difficult families in my class? I talked about pretty much everything: parents’ fears, how to organise myself in a hybrid environment and how to organise a company in a hybrid environment, varied questions on romantic relationships, what a healthy couple means and what it looks like, how much time to dedicate to my partner in a week, what I should do if my partner doesn’t want to change, what a healthy relationship with a therapist looks like and how I know it’s working.

If I don’t have children, could anything in this summit be of interest to me?

Yes, you have at least three days which could be addressed to you. I’m talking about the themes: trust in the workplace, trust in the couple, and self-trust. If you also work in a school there;s a fourth, and trust in the family could be a theme for everyone, because we each belong to a family.

Is the summit also dedicated to adolescents?

I think the day on self-trust is valuable for everyone, that’s how we planned it. Trust in the couple could also interest them. I think it helps to understand from adolescence what a healthy couple looks like. Trust at school could interest many young people as well.

Can you give me a few examples of experts you invited?

Yes. For example, we have Daniel Shapiro, who leads the negotiation department at Harvard. He will be coming on the day of trust at work and explaining what we can do to bring our emotions with us in a negotiation. Then there is Paul Gilbert, a famous British researcher on compassion. Another example is Rick Hanson, an American expert amongst the first specialists to create wellbeing programs.

And a few examples of experts from Romania?

For example, the interview with Urania Cremene (parenting expert) delighted me, because she spoke about the relationship with your children’s grandparents and brings in expertise from meeting so many parents in Romania. I also had a fascinating interview with Nadia Gorduza, couples expert. She works with many couples from abroad using the Gottman method. She explained very nicely and visually the components of a couple and where we are as Romanians. She gave me an example: in the Gottman method, a couple is built on two pillars: trust and commitment. Well, a couple in Romania is built on two different pillars: children and… what do you think?

Money, I’m guessing.

Yes, credit. Children and credit. What are the reasons you stay in a couple? Because you have children and because you took out a loan over 30 years. If couples don’t divorce “during adolescence” (12 years), they sort out some of their credits and then think of divorce.

What were these interviews like for you?

I interviewed 29 experts for the summit. It was exceptional. First of all, I learned so much. I got something to put into practice or write down after each and every interview, and I actually can’t wait to rewatch the interviews too. Second of all, the generosity and unconditional trust of these people is just wow. There were people who didn’t ask for any proof, they just said yes when I asked them to participate. Even though some initially said they would participate, but their fee is $50.000 per hour, we explained to them that it’s for a good cause, The School of Trust, That’s when most changed their mind, said that they understand it’s for education and agreed to participate without being paid. As I was saying earlier, it is a great joy to be able to offer so much free valuable content as part of the summit.

Were there people who said no?

There were some, but too few. Very many said yes, which is the reason we ended up with more interviews that we originally had planned.

So it’s good to try when you have an idea that might seem crazy. To have trust. Even though your first thought might be “there’s no way”.

Exactly. I also interviewed the people who inspired us with the summit. I’m talking about the Americans Cecilia and Jason Hilkey. They organise Happily Family, a parenting summit. And when I interviewed them they said they are fascinated by what is happening here, that they can’t believe it. Because they normally have two-three well known experts attending their summit, from let’s say 25, and for us it’s all of them.

How do they explain this?

Because we have a cause behind the summit, which is The School of Trust, this process of transforming schools. And this makes us responsible, but it also shows us that, look!, when they know how high the stakes are, people say “yes” with generosity and trust.

What is your overview now, before the summit?

First of all, I am very grateful to the two people who worked on the summit for the past months. These are Alexandra Chihaia and Mihai Zoican.

Just a quick look “behind the scenes”: how many people organised the summit?

First of all, Alexandra, who I mentioned earlier, plus my time (a few dozen hours of interviews), plus Mihai’s help, who at the moment is making sure all the interviews are ready for the summit.

Do you have anything else to add about the summit?

Yes: trust is practiced, and things are not black and white.We practice self-trust, we allow ourselves to dream, and then - to do something. Then we practice trust in others, and they, in turn, practice trust in us. I would also like to say that, oftentimes, the more experiences we have, whether it’s a summit, a book, a course, a meeting, the more opportunities we have to lead a good and trusting life. I encourage people to register, to participate in The Summit of Trust, to understand the components of trust, how they can be practiced and then to see what they can apply in their lives. And even if they don’t learn anything new, it’s still a big plus, because it will serve as a confirmation that what they know and do is right. Sometimes you need to hear something for the fourth time in order to say: “Ahaaaaa! I've heard this before, OK! It means it must be true!”. What I want is for as many participants as possible to have these “Ahaaaaa!” moments.

We cannot conclude a conversation about trust without reminding of its importance in Romanian society. We are still in the middle of a pandemic and I don’t think we’d be generalising by saying that many Romanian people don’t want to get vaccinated because they don’t trust. How would you explain it?

This is who we are and it’s finally visible. We now have a mirror, but it’s only for the ones who want to look at it. It is a mirror that presents us in comparison with the other countries, where the level of social trust is clearly high, in which you trust doctors, friends, family, and even strangers. “OK, I don’t know, but I trust that others who are specialists in this field are making the right decisions, and I will do my part”. Now you can see where we are and this is not a failure of the vaccination campaign, nor the political class. It is a failure of the way we choose whether or not to have trust. There are countries which have gotten vaccinated on a massive scale and don’t even consider COVID-19 an illness, and we are at 30%. Nicely done!

And we recently found out that we could even become a case study starting from these low vaccination rates, right?

Yes… I would say a case study for mistrust.

 

INTERVIEW CARRIED OUT BY LAVINIA BĂLULESCU AND TRANSLATED BY ALEXANDRA CHIHAIA

In order to participate in the summit you need to register HERE.

Click aici pentru a citi și alte texte de pe Blogul Wellbeing Institute!

Wellbeing Institute is a non-profit organisation that has the mission to transform schools into communities of trust, kindness, and joy.

© All rights reserved

About us

Programs

Policies

Dezvoltarea încrederii în sine în era social media

Dezvoltarea încrederii în sine în era social media

Doar împreună putem oferi încredere în sine noilor generații. Alături de Dove ajutăm 10.000 de tineri din România să-și recapete încrederea în sine, prin programe și resurse educaționale care ajută la dezvoltarea unei imagini sănătoase asupra sinelui.

Descarcă ghidul Dove și ajută-ne să punem stop standardelor nerealiste de frumusețe.

Wellbeing Institute is a non-profit organisation that has the mission to transform schools into communities of trust, kindness, and joy.

© All rights reserved

About us

Programs

Policies

Cristina Criste: „Prin pași mici și cu multă răbdare, copiii preșcolari pot să realizeze exerciții care să pună bazele unei gândiri critice“

„Prin pași mici și cu multă răbdare, copiii preșcolari pot să realizeze exerciții care să pună bazele unei gândiri critice“

Cristina Criste este educatoare în grădinița din Transylvania College (Cluj-Napoca). A început ca educatoare la creșă, în urmă cu șapte ani, iar acum lucrează cu grupa Green Apples 2. De asemenea, face parte din echipa Wellbeing Institute, ca facilitator în cadrul procesului „Școala încrederii”. Vă prezentăm un interviu în care Cristina vorbește despre gândirea critică la copiii preșcolari.

La ce te gândești când vorbim despre gândirea critică în general?

O definiție a acestui concept este a avea o gândire clară, rațională și liberă. E vorba de acea abilitate de a gândi clar despre ceea ce ai de făcut sau despre cum să-ți formezi o opinie/să argumentezi o idee. Aici nu se pune accentul pe acumularea de informații, ci pe dezvoltarea capacității de a procesa informația primită. Gândirea critică merge mână în mână cu alte capacități, precum cea de a realiza conexiuni logice între idei/argumente, de a le înțelege importanța, de a lua informațiile acumulate și a construi pe baza lor alte idei. Face echipă bună cu creativitatea în a produce inovație, cercetare și dezvoltare. Dezvoltarea acestei capacități de a gândi critic ajută la a înțelege mai bine informațiile dintr-un text din orice materie fără a reține cantități mari, ci a le analiza și descoperi unde îți servesc în viața de zi cu zi, de a rezolva mai ușor exercițiile matematice. În viața profesională, ajută la transmiterea propriilor idei și la înțelegerea ideilor colegilor, făcând astfel comunicarea între ei mult mai ușoară. În societate, ea ajută la responsabilizare participanților să se informeze și să se implice în comunitate. Putem rezuma prin a spune că unul din punctele cheie ale gândirii critice este de a ne ajuta să luăm decizii corecte. Cred că această abilitate ar trebui dezvoltată și la copii încă de când sunt mici.

Să vorbim despre gândirea critică pentru preșcolari. Ce presupune ea? Se poate dezvolta gândirea critică la copii atât de mici?

Gândirea critică și alte abilități (precum inteligența emoțională, flexibilitatea mentală și capacitatea de a rezolva probleme dificile, cunoștințe interdisciplinare) au început să fie studiate și incluse în dezvoltarea copiilor deoarece vor deveni abilități de bază pentru viitor. Mediul înconjurător este într-o continuă schimbare, de aceea o să fie necesar ca și abilitățile pe care copiii de azi (adulții de mâine) le dezvoltă să fie în tandem cu ele. O să le fie greu să se descurce în situații tehnice sau stresante dacă ei nu învață de mici cum să le abordeze. Sunt de părere că prin pași mici și cu multă răbdare preșcolarii pot să realizeze exerciții care să pună apoi bazele unei gândiri critice. La această vârstă sunt dornici să absoarbă cât mai multă informație din jurul lor, de aceea e de datoria noastră și a părinților să îi ajutăm în a avea acces la informația potrivită. Un bun mod prin care putem ajuta preșcolarii să-și dezvolte gândirea critică este ca atunci când le citim povești să le adresăm întrebări, de la cele mai simple, la cele mai complexe: „Cine era personajul principal din poveste?“, „Despre ce era vorba în poveste?“, „Ce altă poveste am mai citit despre subiectul acela?“, „Ce alt final ar mai putea avea povestea aceasta?“ sau „Ce altă soluție putem găsi pentru problema povestită?“.

Dacă adulții nu-i sprijină pe copiii preșcolari în dezvoltarea gândirii critice, atunci se dezvoltă ea de la sine? Ce se întâmplă de fapt cu copilul în asemenea cazuri?

La fel precum alte abilități care se dezvoltă la copii încă de mici (creativitatea, autonomia, încrederea în sine) au nevoie de anumite medii propice sau impulsuri, așa este și cu gândirea critică. Suntem convinși de abilitatea copiilor de a absorbi informațiile din jurul lor încă de mici, însă ei nu sunt capabili să le găsească utilitatea în viața exterioară. Aici cred că se poate vedea într-un mod subtil ceea ce poate face un copil cu informațiile primite și învățat să le analizeze/să le folosească, față de un copil care deține la fel informațiile, dar nu știe ce să facă cu ele, nu le poate folosi.

Cum îi pot sprijini profesorii/educatorii pe copiii preșcolari să-și dezvolte gândirea critică?

Unul dintre lucrurile folositoare pe care le-am descoperit căutând mai multe informații despre acest subiect a fost utilitatea întrebărilor în școală, chiar și în grădiniță. Fără să ne dăm seama, avem un instrument foarte bun care poate ajuta copiii în dezvoltarea gândiri critice. Noi, profesorii, trebuie să aflăm cum să punem întrebări mai complexe, astfel încât copiii să învețe mai mult să adapteze informațiile, decât să le enumere ca pe o listă. Ei au nevoie să înțeleagă sensul informațiilor, să analizeze lucruri, să compare, să facă deducții. Prin a reformula o întrebare simplă în una complexă, îi ajuți să-și reamintească informațiile și să le folosească și în alte contexte. De exemplu la preșcolari putem folosi întrebările în mod special la momentele de lectură, antrenându-i să înțeleagă despre ce este povestea, cum ar repovesti-o, ce alt final i-ar da. Astfel ei își dezvoltă și abilitatea de a-și comunica ideile, de a le asculta și pe a colegilor (a vedea punctul lor de vedere) până ar ajunge să se conecteze cu povestea. Un exemplu la școală ar fi dacă am vorbi despre încălzirea globală. Un mod de a reformula întrebările ar fi: în loc să le cerem să ne spună trei cauze ale încălzirii globale, să ne explice cele trei cauze ale încălzirii globale. Astfel ei reușesc să-și reamintească informațiile despre cauzele încălzirii globale, dar și să aducă o notă personală, o părere/un argument pentru a le explica.

Cum îi pot sprijini părinții pe copiii preșcolari să-și dezvolte gândirea critică?

Câteva dintre modalitățile propuse pentru părinți sunt:

    • să-i lase pe copii să experimenteze lucrurile în diverse medii, deoarece ei prin joacă își însușesc raportul de cauză și efect. Când răstoarnă un cub, copilul va fi curios să experimenteze dacă și din alt loc cade cubul tot la fel;
    • adresarea de întrebări deschise precum: „Ce părere ai despre…?“, „Ce crezi că urmează să se întâmple mai departe?“, „Ce ai vrea să mai încerci?“;
    • să le ofere copiilor timp să se exprime; atunci când adresează o întrebare, să aibă răbdare până copilul le răspunde și apoi să vină în ajutor cu răspunsul la întrebare;
    • să-i ajute pe copii să dezvolte ipoteze; în timp ce se joacă cu ei, să le adreseze întrebări: „Ce crezi că se va întâmpla dacă am pune cubul aici?“, „Dacă facem asta ce crezi că se va întâmpla?“, „Ce am putea să construim diferit?“;
    • să le ofere șansa să-și exprime părerea; chiar dacă răspunsul la întrebarea adresată nu e cel dorit de părinte, să nu-l corecteze pe copil prin a-l anula, ci prin a-l întreba cum a ajuns la acest răspuns (de exemplu: „Cum ai ajuns la acest răspuns?“, „Spune-mi de ce ai gândit așa?“).

Cum ar arăta viitorul unui copil care în ceea ce numim „copilăria mică“ nu dezvoltă această gândire critică? Dar în cazul unui copil care dezvoltă gândire critică?

Sunt mulți factori care se îmbină în a dezvolta abilitățile unui copil de când este mic. Poate nu ne dăm seama tot timpul, dar uneori pentru copii este suficient un moment de atenție pentru a prinde un exemplu (să observe un gest) și apoi să-l copieze. Probabil pentru un copil care nu are stârnită gândirea critică viața e ca un amalgam de informații și nu știe exact unde să le folosească pe toate, iar pentru un copil căruia gândirea critică i-a fost antrenată viața are mult mai mult sens și cu mai puțin efort, deoarece înțelege lumea și lucrurile din jurul lui.

Tu ce ai învățat, în practică, în acești ani în care ai lucrat cu copiii preșcolari și în care te-ai străduit să le dezvolți gândirea critică ?

De când practic această meserie, am reușit să descopăr multe, atât despre copii și modul lor de a gândi, cât și despre mine, deoarece suntem într-o continuă dezvoltare. Uneori e greu să găsești soluția potrivită de a ajuta un copil să se dezvolte, fiindcă sunt așa de diferiți, dar cea mai bună soluție este să nu renunți niciodată. Mâine e o nouă zi să încerci. Și e nevoie de mult timp pe care să-l petreci cu un copil pentru a-l descoperi, a înțelege cum vede el lucrurile și de acolo să pornești să-i asiguri toate nevoile. Am descoperit, de-a lungul timpului, că preșcolarii își folosesc toate simțurile pentru a învăța lumea din exteriorul și interiorul lor, de aceea încerc să fiu atentă la ce spun gesturile, cuvintele, privirea, chiar și mâinile mele (gesticulez foarte mult) pentru a-i sprijini cât mai mult. Încă mai căutăm lucruri diverse pentru a-i ajuta să-și dezvolte gândirea critică la grupă, dar cred că în anul acesta tumultuos mai mult am dorit să-i ajutăm să se simtă în siguranță și să reușim să ne exprimăm și ascultăm unii pe alții, de la mic la mare.

Îmi recomanzi niște cărți care m-ar putea ajuta să aflu mai multe despre subiectul discuției noastre?

Îmi place să citesc și de fiecare dată când descopăr o carte care mă prinde încerc să o ofer și altora. În documentarea pentru acest interviu am folosit cercetări științifice, articole, conferințe TED și câteva cărți. Unele dintre ele tratează dezvoltarea copilului în general, nu neapărat conceptul de gândire critică, dar sunt foarte folositoare în a înțelege mai bine copilul ca întreg.

– „Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă“, Ioan Jurca și Ion Al. Dumitru, Editura De Vest;
– „Psihologia copilului“, Emil Verza, Editura Trei;
– „Inteligența emoțională“, Daniel Goleman, Curtea Veche;
– „Gândire rapidă, gândire lentă“, Daniel Kahneman, Editura Publica.

Un alt loc bun de găsit informații e reprezentat de potcast-urile de la Mind Architect, cu Paul Olteanu. Acestea vor reuși să vă explice cum funcționează creierul nostru și de ce luăm decizii într-un anumit fel. Pe mine m-au ajutat mult să mă înțeleg.

Mai ai ceva de adăugat?

Un lucru care mi-a rămas în minte dintr-o conferință oferită de un profesor despre cum să adresezi întrebări copiilor ca să le stârnești gândirea a fost că, pe lângă informația oferită („the what“) și modalitatea de realizare („the how“), mai e nevoie de mijlocul procesului („the why“). Și de aici și concluzia lui, cu care sunt total de acord: „Trebuie să depunem un efort de grup (școală, părinți și elevi) pentru a crea un mediu în care riscul este răsplătit și unde nu există teama de răspunsuri greșite! De ce nu?!“.

INTERVIEW CARRIED OUT BY LAVINIA BĂLULESCU AND TRANSLATED BY ALEXANDRA CHIHAIA

Dați click aici pentru a citi și alte texte de pe Blogul Wellbeing Institute!

Wellbeing Institute is a non-profit organisation that has the mission to transform schools into communities of trust, kindness, and joy.

© All rights reserved

About us

Programs

Policies

Mihaela Romaniuc: „Am fost uimită de puterea conversațiilor dificile“

Mihaela Romaniuc: „Am fost uimită de puterea conversațiilor dificile“

Mihaela Romaniuc este profesor de limba engleză în Transylvania College (Cluj-Napoca), dirigintă la Year 12, coordonator Leadership Pillar și High School Lighthouse Team. De asemenea, face parte din echipa Wellbeing Institute, ca facilitator în cadrul procesului „Școala încrederii”. Vă prezentăm un interviu în care Mihaela Romaniuc vorbește despre conversațiile dificile.

Propun să începem cu un soi de definiție pe înțelesul tuturor celor care ne citesc. La ce ne referim când vorbim despre conversațiile dificile?

Prima dată când am auzit acest termen mi-am imaginat niște conversații de genul ceartă, vorbit în contradictoriu, neînțelegeri. Citind mai multe și discutând cu colegii mei care erau mai avansați în acest domeniu, am tot auzit următorii termeni: curiozitate pentru perspectiva celuilalt, ascultare empatică, temperament, experiențe anterioare, percepție obiectivă a realității sau a ceea ce s-a întâmplat. Acestea sunt câteva concepte care guvernează conversațiile dificile. O conversație dificilă este orice despre care îți vine greu să vorbești. Mi s-a părut foarte bizar, la început, cum e să pornești într-o conversație cu curiozitate pentru perspectiva celuilalt; eu mă gândeam, inițial, că trebuie să vorbești despre ceea ce crezi tu, celălalt să te asculte și să te înțeleagă. Am înțeles, după mai mult exercițiu, cum stă treaba cu curiozitatea asta. În primul rând, pornim de la premiza că fiecare vine cu propriul lui temperament și propriul lui trecut într-o relație. Ambele influențează modul în care interpretăm realitatea, ceea ce ni se spune sau ceea ce ni se întâmplă. Tocmai de aceea, pentru că interpretăm diferit realitatea, e nevoie să avem acest tip de conversații. Astfel, înțelegem perspectiva, nevoile, modul de a fi și a gândi ale celuilalt. Învățăm să ascultăm, cu empatie și fără să judecăm, modul de gândire al celorlalți și până la urmă asta ne ajută să creștem ca oameni, să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine și să avem relații mai bune cu cei din jurul nostru. Legătura cu reziliența eu o văd astfel: într-o conversație dificilă devii conștient de sentimentele tale, de ceea ce le generează, și așa poți să-ți controlezi gândurile și modul în care reacționezi, acceptând disconfortul cauzat de sentimente, devenind mai rezilient.

În prima parte a discuției, aș vrea să vorbim despre conversațiile dificile dintre adulți și copii. Care sunt principalele provocări pe care le are un profesor în ceea ce privește acest subiect? Dar un părinte?

Eu am avut șansa să practic acest tip de conversații în primul rând cu fetele mele. Mai ales cu Sonia, care e adolescentă. Nevoia acestor conversații a venit din faptul că noi avem temperamente diferite: eu sunt constructor, ea e explorator. De exemplu, ei îi place să meargă în drumeții neplanificate, iar eu am nevoie să știu exact pe unde vom merge, cât va dura, la ce oră ne întoarcem. Din start, avem nevoi diferite. Dacă reușim să povestim despre nevoile noastre, să ne ascultăm, să ne înțelegem, iese ceva minunat. Am avut conversații dificile și cu elevii la care sunt dirigintă. Eram foarte frustrată pentru că ei nu respectaseră o înțelegere la care ajunseserăm împreună. Eram dezamăgită pentru că nevoia mea de a avea încredere nu era satisfăcută. Așa că le-am vorbit despre așteptările și nevoile mele și le-am explicat că frustrarea mea vine din cauza acestei nevoi neîmplinite. Le-am mai explicat că eu, fiind constructor ca temperament, am nevoie de predictibilitate, de reguli. Au fost foarte deschiși, m-au ascultat cu empatie și eu, la rândul meu, le-am ascultat punctul de vedere și am înțeles de ce procedaseră altfel decât ne-a fost înțelegerea. Mi se pare uimitor cum copiii sunt de multe ori mult mai deschiși, mai receptivi decât adulții. Și înțeleg mai mult decât credem. Au înțeles foarte repede că noi toți vedem și simțim diferit, în funcție de temperament, și că mai suntem influențați, în interpretarea realității, de ceea ce am trăit. Deci conversațiile dificile cu copiii sunt mult mai puțin dificile decât cele între adulți. Dar trebuie să fim pregătiți să-i ascultăm. În general, mă gândesc că adulții (profesorii, părinții) ezită când e necesar să fie vulnerabili în fața copiilor, deși copiii empatizează mult mai bine cu noi când ne exprimăm vulnerabilitățile în fața lor.

Ce sfaturi ai pentru părinți în legătură cu abordarea conversațiilor dificile? Dar pentru profesori?

Pe părinți, ca și pe profesori, de altfel, îi sfătuiesc, în primul rând, să încerce să se cunoască și să se înțeleagă pe ei înșiși. Să știe ce tip de temperament au sau care le sunt paradigmele, tiparele cu care vin din trecut. Astfel, vor înțelege că, de cele mai multe ori, copiii nu au intenția de a ne răni, nu sunt obraznici, nu doresc să se certe și că reacțiile noastre pot fi adaptate nevoilor copiilor. Copiii reacționează, de cele mai multe ori, prin prisma nevoilor neîmplinite și atunci au nevoie ca noi să-i putem asculta cu empatie. Copiii au nevoie de noi ca modele. Dacă dorim ca ei să fie într-un anumit fel, atunci noi trebuie să fim acei adulți de la care ei învață. De asemenea, le recomand atât părinților, cât și profesorilor să nu le fie frică să fie vulnerabili în fața copiilor, să le vorbească acestora deschis despre vulnerabilitățile lor. Copiii vor empatiza imediat și vor înțelege mai repede decât credem.

Să vorbim acum despre conversațiile dificile dintre copii. Ce ai dori să punctezi aici?

Interesantă perspectivă, nu m-am gândit până acum la asta. Cred că sunt foarte norocoși copiii care cresc înțelegând puterea conversațiilor dificile. Dacă noi le modelăm cum trebuie, lor le va fi ușor să facă acest lucru. Atunci când copiii pot să-și identifice și să-și exprime emoțiile, nevoile, să asculte și să înțeleagă perspectiva unui alt copil, cred că se produce magie.

Și am ajuns și la conversațiile dificile dintre adulți și … adulți. Tu cum le faci față?

În legătură cu conversațiile dificile dintre adulți: la început îmi era groază de acest subiect. Nu înțelegeam adevăratul sens al termenului. Încet, încet, am apucat taurul de coarne. Le-am exersat în familie prima dată, mai exact cu soțul meu. Am fost uimită de puterea acestor conversații și de cum, la sfârșitul lor, te simți mult mai aproape de omul din fața ta, mult mai conectat. Dificil este să-ți recunoști, să-ți exprimi emoția sau nevoia și să asculți fără să judeci, cu empatie. Acum nu-mi mai e frică să am conversații dificile, deși nu mi-e cu totul confortabil încă. Cu fiecare conversație dificilă mă cunosc mai bine, mă înțeleg mai bine, învăț să stau în disconfort și să înțeleg că doar așa pot crește ca om și pot îmbunătăți calitatea relațiilor pe care le am. Un sfat pentru alții: să aibă întotdeauna destulă curiozitate pentru a înțelege perspectiva celuilalt. Suntem diferiți, simțim diferit, înțelegem lucrurile diferit și de multe ori, clarificând perspectivele fiecăruia, nici nu mai există conflict. Pentru o conversație dificilă ne pregătim înțelegându-ne emoțiile, înțelegând cauza lor, cât se datorează ele temperamentului nostru (felului nostru de a fi) și cât se datorează tiparelor cu care am trăit până în prezent. De multe ori nici nu mai ajungem la o conversație dificilă când înțelegem aceste lucruri.

Cea mai dificilă conversație din viața ta și cum i-ai făcut față?

Wow, cea mai dificilă conversație a fost una care m-a luat complet pe nepregătite. I-am făcut față cu greu. A fost foarte dificil pentru mine să tac și să ascult. Era vorba despre ceva ce făcusem eu (de fapt, ceva ce spusesem) și care o deranja pe cealaltă persoană. Inițial mi-a venit să mă apăr, să spun că nu e adevărat, că eu nu așa vedeam lucrurile. Dar, în timpul conversației, am înțeles că nu era despre mine, era despre ceea ce simțea cealaltă persoană, despre ceea ce ea avea nevoie. Am reușit cu greu să-mi înăbuș dorința de a vorbi. Îmi era foarte greu să stau în acel disconfort. Abia mă abțineam să nu plâng. Am sfârșit prin a ne îmbrățișa și de atunci suntem mult mai apropiate.

Îmi recomanzi niște cărți care m-ar putea ajuta să aflu mai multe despre conversațiile dificile?

Comunicarea defectuoasă, de Bruce Patton, Douglas Stone, Sheila Heen, Editura Curtea Veche

Say what you mean, de Oren Jay Sofer

De ce el? De ce ea?, de Helen Fisher, Editura Humanitas.

Cum să-ți reinventezi viata, de Jeffrey E. Young și Janet S. Klosko, Editura Trei

Mai vrei să adaugi ceva?

Ca ultim gând, revin la ideea ca e important să ne înțelegem pe noi, să ne cunoaștem temperamentul, tiparele cu care am crescut și să înțelegem că percepem realitatea obiectivă doar în proporție de 10-15%. Suntem diferiți, ceea ce e un lucru extraordinar, și din acest motiv înțelegem lucrurile diferit, percepem realitatea diferit, simțim diferit. Dacă reușim să înțelegem aceste lucruri și căutăm să aflăm cum gândește celălalt, cum simte celălalt și să nu judecăm, vom reuși să facem față conversațiilor dificile cu brio.

INTERVIEW CARRIED OUT BY LAVINIA BĂLULESCU AND TRANSLATED BY ALEXANDRA CHIHAIA

Dați click aici pentru a citi și alte texte de pe Blogul Wellbeing Institute!

Wellbeing Institute is a non-profit organisation that has the mission to transform schools into communities of trust, kindness, and joy.

© All rights reserved

About us

Programs

Policies

Diana Teodorescu: „Obama, Elon Musk sau chiar Iron Man au fost și ei la început niște băieți de 8 ani care nu aveau chef să citească!”

Diana Teodorescu: „Obama, Elon Musk sau chiar Iron Man au fost și ei la început niște băieți de 8 ani care nu aveau chef să citească!”

Diana-Noemi Teodorescu este profesor în învățământul primar în cadrul școlii Transylvania College (Cluj-Napoca) și Pivotal Behaviour Trainer. De asemenea, face parte din echipa Wellbeing Institute, ca facilitator în cadrul procesului „Școala încrederii”. Vă prezentăm un interviu în care Diana vorbește despre abordări educaționale pentru băieții care sunt elevi în clasele primare.

Care sunt principalele provocări pe care le are un profesor în învățământul primar sau un învățător în ceea ce privește băieții din clasa lui?

Diana Teodorescu: Întotdeauna mi s-a părut interesant cum, atunci când primeam o clasă nouă și voiam să aflu mai multe despre copiii respectivi, urmau și câteva atenționări legate de unul sau doi copilași mai năzdrăvani. În 99% din cazuri aceștia erau băieți. Băieți care nu reușeau să rămână în bancă în timpul orelor, care erau un pic mai neinteresați de spațiul personal al celorlalți sau care spuneau că școala e plictisitoare și că ei nu au chef să stea la masă cu o carte, pentru că oricum nu vor învăța să citească. Băieți care parcă din senin începeau să lovească colegi sau obiecte, în timp ce fetele îi priveau cu ochi mari și mirați. Băieți care parcă nu auzeau ce le spun și-și continuau neîntrerupți activitatea anterioară. Așa că prima și cea mai mare provocare pe care un profesor de școală primară o va avea în ceea ce privește băieții este să și-i apropie și apoi să reușească să-i convingă cumva că școala poate fi cool și că nu e nimic în neregulă cu ei. Ba din contră!

Tu, personal, ce provocări ai avut de-a lungul anilor și cum ai trecut prin ele?

Pentru mine cele mai mari provocări legate de elevii mei băieți au fost în primii ani de predat. Ceea ce învățasem în mod formal în școală legat de modul în care decurge o lecție, de așteptări, de limite și de autoritatea profesorului părea aproape SF în fața unei clase reale. Am avut și oportunitatea de a avea întotdeauna clase cu foarte mulți băieți. Logic, la început am încercat să folosesc strategiile clasice; am avut așteptări de la ei așa cum scria în manual și apoi am avut multe conversații cu părinții lor. Dar n-a funcționat mai nimic. Pentru că eu aplicam niște teorii frumoase și generale, pe când băieții din clasa mea erau nu doar foarte inteligenți și extrem de activi, ci și… unici! A trebuit să-mi dau eu un restart total, să „pierd” foarte multe nopți citind și învățând, ca să pot aplica o serie de abordări mult mai potrivite lor:

– o relație cât mai bună cu elevii din clasă;

– cât mai puțin timp petrecut pe scaun la masă;

– cât mai puține fișe, cât mai multe activități practice;

– cât mai multe imagini, grafice și mai ales utilizarea tehnologiei;

– învățarea pe bază de proiect;

– găsirea unor moduri de a avea o competiție sănătoasă în clasă în anumite momente;

– activitate fizică multă! Și pauze de mișcare!

– activități de mindfulness și de autocunoaștere;

– foarte mult umor; 🙂

– o înțelegere foarte clară a motivului pentru care e nevoie să învețe ceva;

– activități de dezvoltare a inteligenței emoționale.

Și, desigur, multe altele. 

Cât de importantă e prezența unui model masculin în viața băieților din clasele primare? Poate fi învățătorul un astfel de model?

În mod clar, un învățător/profesor poate fi un model masculin fantastic pentru băieții din clasa lui. Sunt mulți băieți care funcționează foarte greu în clasă cu învățătoarea/profesoara, însă la ora de tehnologie sau sport unde au profesor sunt cei mai cooperanți. Realitatea este că destul de puțini bărbați aleg o carieră în învățământ și cu atât mai puțini în învățământul primar. Însă acesta nu e un capăt de drum pentru o învățătoare/profesoară, pentru că de multe ori modelele masculine pot fi găsite și în alte locuri. În primul rând, învățătoarea/profesoara ar trebui să identifice aceste modele masculine pentru băieții din clasă chiar în tații elevilor; să-i implice în proiecte cu clasa, să-i cheme în mijlocul copiilor și să-i lase să petreacă timp cu aceștia discutând diverse teme din viața reală. În cazul în care directorul școlii este bărbat, el poate fi, de asemenea, un model pentru băieți, atât timp cât este prezent în clase și-și creează o relație cu ei. Modelele masculine pot fi aduse și din afara școlii/casei. Chiar dacă nu fizic, profesorii pot lucra pe anumite proiecte care să vizeze diverși bărbați de succes din toate domeniile și cumva să-i facă să înțeleagă pe cei mici că și Obama, Elon Musk sau chiar Iron Man au fost la început niște băieți de 6-8 ani care nu aveau chef să citească!

Ce poți să-mi spui și legat de părinții băieților în clasele primare? Din ce ai observat tu, care sunt provocările lor?

În primul rând, depinde cu ce așteptări vine fiecare familie. Cele mai multe provocări sau frustrări apar fie în familiile unde băiatul este cel mai mic, având surori mai mari (și bineînțeles mai cuminți, mai ordonate, care citesc mai repede), fie în familiile în care băiatul este unicul copil, este foarte protejat și ajutat, încât aproape că-și pierde propria identitate. În mod clar, în familie fiecare copil se comportă oarecum diferit față de școală. Este spațiul lui sigur și e normal să fie așa. Am avut însă părinți de băieți care au venit la mine cu rugămintea de a le oferi niște strategii de dus acasă, în momentul în care băiatul lor avea deja 6-7 ani și lucrurile care funcționaseră cu el în trecut nu mai funcționau.

Acasă băieții pot fi o parte minunată a familiei. Atât timp cât au o rutină sănătoasă, atât timp cât se simt conectați la ceea ce înseamnă familie pentru ei, cât simt că au o contribuție și sunt importanți, ei pot veni cu surprize grozave în ceea ce privește comportamentul lor. Cele mai mari probleme acasă apar atunci când băiatul este privat de timpul petrecut cu părinții (cu amândoi și cu fiecare separat), când are un program haotic și este lipsit de orice limite, când este „cocoloșit” și tratat ca și când ar fi din porțelan sau când se pune foarte multă presiune pe el să funcționeze într-un fel în care părinții cred că ar trebui el să funcționeze. 

Ce ne poți spune despre teoria că școala (în sensul de „sistem educațional”) ar fi concepută mai mult pentru fete și mai puțin pentru băieți?

Modul în care fetele și băieții cresc și se dezvoltă (fizic, psiho-emoțional) este în mod clar diferit. Într-o cultură în care se pune foarte mult accent pe feminism și egalitatea drepturilor, este puțin riscant să spui că băieții și fetele nu sunt la fel, că e nevoie să fie văzuți și tratați diferit – fără ca asta să însemne că fetele sunt mai bune sau băieții sunt mai buni. Când spun că școala a fost făcută în special pentru fete, mă refer la școala aceea unde vedem fetele stând cuminți în bancă, dornice să-și mulțumească profesorii, le vedem atente la ore (chiar și când acestea se lungesc), le vedem încercând să scrie cât mai frumos, capabile să citească încă de la 4-5 ani, relaționând cumva grațios și încercând să rezolve orice conflict, discutând mai degrabă decât sărind prin clasă și fără prea multe izbucniri războinice. Iar pe de altă parte, vedem băieții eșuând la aproape toate cele de mai sus și simțindu-se necorespunzători sau „defecți” pentru că nu se integrează în „standard”. De aceea e nevoie ca profesorii să „revoluționeze” măcar un pic conceptul de școală și să-l facă un mediu accesibil (dacă nu chiar fantastic) și pentru băieți!

Te rog să pui agilitatea emoțională pentru copii în contextul pandemiei. Cum îi putem sprijini noi, adulții, pe copiii din clasele primare să facă față pandemiei?

Pentru copii situația de pandemie este filtrată prin modul în care părinții și apropiații se raportează la ea. În special copiii din clasele primare, dar nu numai, sunt foarte atenți la părinți și la modul în care aceștia reacționează la situația din jur. Din acest motiv, este extrem de important ca familia să fie atentă la expunerea pe care copiii o au la știri, la persoane cu tendința de a dramatiza sau la teorii ale conspirației. Asta nu înseamnă că ei ar trebui feriți de ceea ce se întâmplă. Din contră! Copiilor ar trebui să li se spună, pe înțelesul lor, care sunt motivele pentru care stăm acasă sau purtăm mască sau nu ne vedem cu prietenii, însă, dacă este posibil, fără o încărcătură emoțională „fatalistă” sau dramatică, alimentată de știri exclusiv negative.

Copiii sunt minunați în a se adapta la tot felul de situații și, deși în mod clar socializarea este extrem de importantă pentru ei, prezentarea stării actuale ca fiind temporară îi poate ajuta să funcționeze mai bine. E nevoie și de o comunicare între părinți și profesori/învățători, precum și de adaptarea cerințelor școlii, dacă vorbim de școala în mediul online. În special atunci când discutăm despre băieți și școala online, pentru părinți ar putea fi extrem de dificil să-i convingă să stea liniștiți în fața unui ecran unde cineva vorbește mult și să scrie sau să citească pentru că așa a spus „miss”, dar „miss” nici măcar e acolo lângă ei.

Eu, de exemplu, în perioada de carantină din martie 2020, am adaptat cerințele astfel încât fiecare copil să poată contribui, să pot vedea progresul și să știu că există proces de învățare. În perioada respectivă lucram cu copii de Reception (4-6 ani) și o serie de sarcini care ar fi putut fi exclusiv scrise sau sub formă de fișe au fost transformate în: proiecte video pe care copiii (în special băieții) să le filmeze acasă și pe lângă casă, activități de matematică și științe în timp ce-și ajutau părinții în bucătărie. Se poate merge mai departe, până la a veni cu un buget pentru cumpărături, artă cu tot ce poți găsi în cămară, de exemplu, și multe alte activități care să-i miște din fața monitorului și să le stimuleze gândirea. 

Îmi recomanzi niște cărți care m-ar putea ajuta să aflu mai multe despre subiectul discutat?

Crescându-l pe Cain, de Michael Thompson și Dan Kindlon, Editura Herald;

 „Cum să crești un copil energic, de Mary Sheedy Kurcinka, Editura Multi Media Est Publishing.

Mai vrei să adaugi ceva?

Da. Iată câteva idei de luat acasă sau de dus în clasă:

➡️ Ca profesor, e bine să fii precaut atunci când pedepsești comportamentul băieților. La fel ca părinte, atunci când îl pedepsești pentru note proaste. Pedeapsa în acest caz nu va face decât să-l îndepărteze de școală și de plăcerea de a învăța.

➡️ Încurajați-i să citească absolut orice își doresc. Poate pentru lecția de engleză e mai bine să citească o poezie sau o descriere lungă și detaliată, dar decât să nu citească deloc, lăsați-i să citească reviste cu benzi desenate, știri sportive etc. Orice tip de citit ajută și le creează copiilor obiceiuri bune pe termen lung.

➡️ Băieții vor avea nevoie de mult mai multă încurajare pentru citit. În special cei de vârste mici. Implicați-i în ceea ce citesc, puneți-le întrebări tricky legate de textul citit, căutați împreună mistere, umor sau tot felul de informații interesante.

➡️ Profitați de valorile și de calitățile specifice multor băieți. Asumarea de riscuri, competitivitatea, spiritul combativ, toate pot fi transformate în unelte care să ajute procesul de învățare.

➡️ Pregătiți profesori și învățători care să fie atenți la propriile idei preconcepute legate de băieți (și fete) și care să-și adapteze stilul de predare astfel încât să aibă băieți care vin cu drag la școală și care abia așteaptă o nouă provocare în clasă.

INTERVIEW CARRIED OUT BY LAVINIA BĂLULESCU AND TRANSLATED BY ALEXANDRA CHIHAIA

Dați click aici dacă doriți să citiți și alte texte de pe Blogul Wellbeing Institute!

Wellbeing Institute is a non-profit organisation that has the mission to transform schools into communities of trust, kindness, and joy.

© All rights reserved

About us

Programs

Policies

Catrinel Grigorovici: „Ce ajută? Să dorm bine! Să văd lucrurile în perspectivă! Să râd!”

Catrinel Grigorovici: „Ce ajută? Să dorm bine! Să văd lucrurile în perspectivă! Să râd!”

Catrinel Grigorovici este Director Resurse Umane în cadrul Transylvania College (Cluj-Napoca). De asemenea, face parte din echipa Wellbeing Institute, nu doar din postura de coordonator resurse umane, ci și ca facilitator pentru personalul nedidactic în cadrul procesului „Școala încrederii”. Vă prezentăm un interviu în care Catrinel vorbește despre reziliența la adulți.

Tema discuției noastre este „reziliența”, un cuvânt mai puțin întâlnit în limba română cu sensul cu care există el în engleză. Cum ai explica reziliența emoțională cuiva care nu a mai folosit până acum termenul?

Catrinel Grigorovici: Eu cred că reziliența emoțională a unui adult este capacitatea lui de a trăi în prezent. Nu în trecut sau în viitor, ci în ceea ce se întâmplă acum. Chiar dacă uneori prezentul este cel mai greu de identificat și de îmbrățișat.

Cu ce ne ajută dacă suntem rezilienți?

Reziliența emoțională ne ajută să ne înțelegem emoțiile și sentimentele, chiar și când ne este greu. Cred că depinde de calitatea relației pe care o avem cu emoțiile noastre. Ne ajută să trecem cu bine prin situații dificile și prin schimbări. Caracteristicile acestei perioade sunt schimbarea și imprevizibilul, deci cu cât reziliența ne este mai scăzută, cu atât ne va fi mai greu.

Care sunt pașii de bază spre a deveni un adult mai rezilient?

Cred că ne ajută dacă reușim să vedem unele situații în perspectivă. Deci învață să vezi dificultăţile ca pe ceva temporar și nu uita că situațiile dificile pot să te facă mai bun şi mai puternic. Încearcă să tolerezi situaţiile cu un nivel crescut de instabilitate, să te poţi adapta la circumstanţe noi. Lucrează cu tine astfel încât să-ţi revii repede după situaţiile dificile, acest lucru însemnând să fii conştient de resursele tale și să te concentrezi pe acestea. Este greu, dar chiar cred că aceste sfaturi te pot ajuta. Nu te aștepta să reușești din prima sau să fie ușor. Dar sigur va face o diferență!

Care a fost experiența ta personală cu reziliența?

Încerc întotdeauna să pun lucrurile în perspectivă. Cele două puncte tari ale mele sunt perspectiva și umorul, pe care le folosesc și de care îmi amintesc de fiecare dată când trec printr-un moment greu.

Se schimbă un părinte care devine mai rezilient? Devine… un altfel de părinte?

Părinții pot să devină mai rezilienți, dacă își acceptă drumul spre o cunoaștere mai bună a lor. Dacă îți înțelegi personalitatea, schemele, emoțiile și ce te activează, atunci ești cu siguranță cu un pas în față în procesul de a fi un părinte mai bun. Cred că devii un adult care se cunoaște cu mult mai bine și atunci poate să înțeleagă mai bine și situațiile prin care trec cei din jurul lui, chiar și propriii copii sau partenerul.

Își poate ajuta un părinte și copilul să devină rezilient? Cum?

Prin a fi alături de el. Prin a păstra o comunicare sinceră și deschisă. Prin a-l încuraja să-și numească emoțiile și a vedea impactul lor. Mai cred că este foarte important ca noi, părinții, să nu proiectăm o imagine de super-eroi, care le rezolvă pe toate și care nu au niciodată nicio dificultate sau eșec.

Te rog să pui reziliența în contextul pandemiei.

Păi pandemia ne-a pus în fața sau în mijlocul unui context nou, unic sau plin de necunoscut. Pot să-ți spun cum arată un adult care nu are reziliența foarte dezvoltată. Acest adult se lasă pradă scenariilor pesimiste, trăiește în frică și în izolare. Tot un adult cu reziliență scăzută alege extremele, crede că totul este o conspirație, refuză să poarte mască și așa mai departe.

Niște practici legate de reziliență care te ajută pe tine în pandemie?

Să dorm bine! Să văd lucrurile în perspectivă! Să râd!

Să luăm un caz punctual. Să zicem că sunt mama a doi copii. Lucrez de acasă, din cauza pandemiei, iar copiii mei au început școala online. Și soțul lucrează de acasă, nu avem destul spațiu, toată lumea are nevoie de atenție și de un computer, toată lumea vorbește în același timp, am deadline-uri și mai am și mâncare de făcut. Ce să fac să nu-mi pierd mințile sau măcar să nu mă enervez foarte tare? Mă ajută aici reziliența?

Cred că descrii o zi din viața mea și a familie mele în lunile când eram în carantină. A fost foarte important pentru mine să accept că am unele zile când simt că nu mai pot. Să-mi permit să plâng și să spun cu voce tare că mi-e frică de ce urmează. Viața așa cum o știam s-a oprit brusc și am schimbat foarte multe. Am învățat să apreciez foarte mult relațiile faine pe care le am cu copiii, cu soțul, cu prietenii noștri.

Într-un interviu pentru Blogul Transylvania College ai vorbit și despre rușine. Există vreo legătură între reziliență și rușine?

Da. Dacă vrei să scapi de rușine trebuie să-ți dezvolți reziliența la rușine. Este greu, dar îți aduce și multă împlinire să-ți accepți cu curaj și onestitate vulnerabilitatea și imperfecțiunile. Acesta este un proces care se întâmplă în timp și pentru care ai nevoie să-ți clădești reziliența.

Îmi recomanzi câteva cărți care m-ar putea ajuta să-mi cresc reziliența?

– „Învățare”, de Tara Westover, Editura Publica;
– „Dă-ți voie să simți”, de Marc Brackett, Editura Trei;
– „Dragoste in vremea holerei”, de Gabriel Garcia Marquez, Editura Rao, o carte potrivită contextului;
– „De veghe în lanul de secară”, de J.D. Salinger, Editura Polirom.

Un mesaj pentru comunitatea interesată de subiecte legate de wellbeing?


Să fim blânzi cu noi.


INTERVIEW CARRIED OUT BY LAVINIA BĂLULESCU AND TRANSLATED BY ALEXANDRA CHIHAIA

Dați click aici dacă doriți să citiți și alte texte de pe Blogul Wellbeing Institute!

Wellbeing Institute is a non-profit organisation that has the mission to transform schools into communities of trust, kindness, and joy.

© All rights reserved

About us

Programs

Policies