Programe pentru părinți

Misiunea noastră este să ajutăm la transformarea comunităților școlare în comunități ale încrederii, bunătății și bucuriei. Credem că transformarea școlilor are impact asupra familiilor, la fel cum viața copiilor și a familiilor au impact asupra vieții școlilor.

Aceste două contexte sunt extrem de importante pentru dezvoltarea sănătoasă a unui copil.

Catrinel Grigorovici, despre Wellbeing

Credem cu tărie că atunci când adulții sunt bine, copiii sunt bine. Atunci când fiecare copil are cel puțin un adult de încredere atât acasă, cât și la școală, va ajunge un adult care să știe să crească prin relații, să dea încredere cu generozitate și să aibă încredere în el ca om și în propriul potențial. 

Aducem experiența facilitatorilor, atât din experiența lor profesională (aceștia au trecut prin propriul proces de transformare în școala sau în comunitatea lor), cât și din viața lor personală (mulți dintre aceștia sunt la rândul lor părinți), pentru a sprijini cât mai multe familii din România să aibă vieți de familie care să le aducă împlinire.

Toți părinții își doresc să aibă copii fericiți. Ce ne dorim noi e să îi sprijinim să înțeleagă cum va arăta relația lor cu fiul sau fiica lor când aceștia vor fi mari și cum să ajungă acolo. E un proces greu, însă frumos, și de aceea e nevoie să investim timp, energie și răbdare: pentru relații sănătoase cu copiii noștri.

Conferințe

Conferințele anuale, atât online, cât și offline, sunt locul în care noi, ca părinți, să ne reîncărcăm cu energie, speranță și dorință de mai bine, pentru noi și pentru copii. Fiecare conferință acoperă teme diferite, traducând diferitele cercetări științifice într-un limbaj comun, pe înțelesul tuturor. Astfel, părinții salvează timp prețios pentru a-și clădi și consolida rolul de părinte, partener, coleg sau prieten.

Companii

A fi un părinte bun înseamnă să fii un partener bun și un coleg bun. Când părinții devin mai conștienți de ei înșiși, de viața lor emoțională, de gândurile lor și de nevoile lor, vor deveni colegi, manageri, lideri diferiți. Motivația unui părinte de a se schimba, descoperi, înțelege pentru ca relația cu copiii de-acasă să fie diferită, e una foarte puternică.

Companiile care vor alege să le ofere angajaților lor, care sunt și părinți, oportunități de a avea grijă și de viața lor de familie, prin astfel de cursuri, vor avea oameni mai dedicați și implicați, pentru că vor fi mai bine cu ei înșiși. Ne dorim ca împreună să sprijinim cât mai mulți tați și mame să aibă vieți de familie care să-i împlinească. Împreună cu partenerii noștri, oferim programe disponibile atât online cât și la sediul companiei.

Ciprian Ghișa, despre importanța rolului tatălui în creșterea copilului

Înscrie-te aici pentru a avea acces la resursele și calendarul evenimentelor noastre

office@wellbeing-institute.ro